Înainte de a returna un produs

Dacă aveți probleme cu un produs, pot exista și alte opțiuni înainte de a-l returna:

  • Găsiți ajutor online pe site-ul web Asistență Microsoft.
  • Postați o întrebare în grupurile de discuții Microsoft.
  • Contactați serviciul Vânzări și asistență pentru asistență tehnică privind produsele, pentru întrebări despre comanda dvs. sau pentru ajutor la descărcarea și instalarea programelor.

Politica de returnare

Politica de returnare completă a Microsoft Store este detaliată aici și prezentată formal în Termenii de utilizare și vânzare. Politica de returnare este furnizată în completarea oricărei garanții legale sau a altor drepturi de returnare statutare pe care le dețineți conform legislației (vezi secțiunea Garanția produselor, mai jos).

Conform criteriilor noastre de returnare, puteți să renunțați la contractul de cumpărare și să solicitați returnarea fără a oferi un motiv în termen de paisprezece (14) zile calendaristice. Perioada de renunțare va expira după paisprezece (14) zile calendaristice de la:

  • Pentru produse de descărcat, din momentul în care sunt livrate electronic în contul dumneavoastră și sunt disponibile pentru descărcare.
  • Pentru abonamente și servicii descărcabile, din momentul în care ați apăsat pe butonul Cumpărați, în procesul de validare. Abonamentul sau serviciul poate fi furnizat imediat după cumpărare.
  • Pentru produse fizice/ne-descărcabile, din momentul livrării.
  • Pentru produse și abonamente descărcabile, comandate în avans, din momentul în care produsele sunt livrate electronic în contul dumneavoastră și devin disponibile pentru descărcare. Pentru produse fizice/ne-descărcabile comandate în avans, din momentul în care produsele sunt livrate.
  • În cazul produselor comandate împreună, dar care au fost livrate separat, din momentul în care ultimul produs este livrat sau a devenit disponibil.
  • În cazul unui produs care constă în loturi multiple sau piese, din momentul în care ultimul lot sau ultima piesă a fost livrat(ă).
  • În cazul livrărilor regulate de produse pe parcursul unei perioade definite de timp, din momentul în care primul produs a fost livrat sau a devenit disponibil.

Dacă legislația țării dumneavoastră vă acordă o perioadă mai lungă pentru renunțare, atunci aceea este perioada care se va aplica. Perioada de renunțare poate fi extinsă pe durata sărbătorilor sau a altor perioade. Dacă o perioadă mai lungă pentru renunțare este anunțată pe site-ul nostru web, aceea este perioada care se va aplica.

Pentru a vă putea exercita dreptul de renunțare, trebuie să ne informați cu privire la decizia dvs. în termenul de 14 zile aferent perioadei de renunțare. Vă rugăm să consultați secțiunea de mai jos Procesul de returnare pentru informații privitoare la modul în care ne notificați despre decizia dvs. și inițiați procesul de returnare. Pentru a vă încadra în termenul de renunțare, este suficient să ne transmiteți informarea cu privire la exercitarea dreptului dumneavoastră de renunțare înainte ca termenul pentru aceasta să expire.

Efectele retragerii

Dacă vă exercitați dreptul de renunțare, vă vom rambursa toate plățile primite de la dvs., inclusiv costurile de livrare (cu excepția costurilor suplimentare ce rezultă din alegerea de către dvs. a unui tip de livrare diferit de cel mai ieftin mod de livrare standard oferit de noi), fără întârziere și în orice caz nu mai târziu de 14 zile calendaristice din momentul în care ne-ați anunțat despre decizia dvs. de a renunța la acest contract. Returnările vor fi făcute prin aceeași metodă de plată prin care s-a făcut tranzacția inițială dacă nu ați agreat în mod expres o altă modalitate; în niciun caz, nu veți suporta nicio cheltuială datorată rambursării.

Trebuie să ne trimiteți înapoi bunurile fără nicio întârziere și în niciun caz mai târziu de 14 zile calendaristice de la data la care ne-ați comunicat renunțarea la contract. Termenul este respectat dacă expediați înapoi bunurile în perioada de 14 zile calendaristice. Vom examina articolele primite și, dacă acestea îndeplinesc criteriile de returnare, vă vom emite un credit folosind aceeași metodă pe care ați folosit-o la plată pentru achiziționarea produsului și vi se va trimite un e-mail de notificare a rambursării.

Este posibil să amânăm rambursarea până în momentul în care produsele au fost recepționate înapoi sau până când veți fi făcut dovada expedierii acestora, oricare dintre acestea survine primul. Costurile de returnare vor fi suportate de noi. Dumneavoastră sunteți responsabil doar pentru diminuarea valorii bunurilor ca urmare a manipulării acestora altfel decât era necesar pentru a determina natura, caracteristicile și funcționalitatea lor.

Criterii de returnare

Vor fi acceptate la returnare articolele care întrunesc criteriile noastre de returnare. Ca și o condiție pentru renunțare, și până la limitele legii, următoarele cerințe se aplică.

Toate produsele trebuie returnate utilizând o grijă rezonabilă (precum să nu prezinte urme de uzură sau defect și trebuie să se afle într-o stare care să permită re-vânzarea acestora). Toate retururile trebuie însoțite de documentația inițială, manualele de instrucțiuni, înregistrarea, părțile și componentele (inclusiv cabluri, controlere și accesorii), precum și de ambalajul inițial. Dacă returnați software, trebuie să includeți toate suporturile media și toate cheile de produs. În funcție de legislația aplicabilă, faptul că nu includeți aceste articole poate duce la întârzierea rambursării sau chiar la nerambursarea sumei sau la aplicarea unor taxe suplimentare. Microsoft își rezervă dreptul de a refuza orice returnare dacă aceasta nu îndeplinește criteriile și condițiile de returnare.

Microsoft Store nu va accepta la returnare următoarele: (i) articole care au fost personalizate sau particularizate, (ii) articole comandate special, dacă nu fac parte din oferta promoțională de vânzare cu amănuntul a Microsoft Store, (iii) articole care au fost utilizate, modificate sau care prezintă urme de uzură sau deteriorare, (iv) carduri cadou fizice și descărcabile și carduri de service/abonare (și anume carduri Skype, Xbox Live, Xbox Music Pass, Windows Store), (v) servicii prestate, (vi) produse de memorie „RAM” și (vii) articole din lichidări de stocuri sau cele marcate cu „Vânzare finală” sau „Nereturnabil”.

Condiții suplimentare:

Produse și abonamente descărcabile. Pentru produsele și abonamentele descărcabile eligibile, este posibil să vă cerem să semnați un Certificat de distrugere în format electronic, ca o condiție a returnării, pentru a confirma că ați dezinstalat produsul și că nu ați făcut copii ale acestuia. Cheia acestor produse va fi blocată și nu veți mai putea instala sau utiliza software-ul în viitor.

Servicii. Pentru a vă califica pentru retur, trebuie ca serviciul să nu fi fost livrat, prestat sau consumat de către dvs.

Software și jocuri. Pentru software și jocuri, toate produsele software și jocurile video ambalate în cutii trebuie returnate cu sigiliul intact.

Telefoane. Pentru telefoane, acestea pot fi returnate în perioada de returnare, dar este responsabilitatea dumneavoastră de a anula serviciile asociate în perioada de timp prevăzută de operatorul dumneavoastră sau este posibil să fiți taxat de operator conform tarifelor de renunțare anticipată. Aceasta este politica operatorului și noi nu avem nicio influență asupra politicilor acestuia de renunțare.

Carduri cu cheie de produs („PKC”). Pentru cardurile cu cheie de produs („PKC”) achiziționate împreună cu computere, acestea pot fi returnate în perioada de returnare ca elemente separate, cu condiția să nu fi fost desfăcute, modificate sau deteriorate. Dacă returnați computerul cumpărat împreună cu PKC, atunci și PKC trebuie returnat.

Opțiuni de upgrade și returnări. Dacă ați achiziționat un produs care se poate returna, cu o opțiune de upgrade, returnările vor fi onorate în perioada de returnare și se aplică proceduri speciale, după cum urmează:

  • Dacă returnați produsul înainte ca upgrade-ul să fie disponibil, nu veți mai primi upgrade-ul.
  • Dacă returnați produsul după ce upgrade-ul a fost lansat, trebuie să returnați atât produsul împreună cui upgrade-ul.

Promoții și pachete. Pentru articole și pachete promoționale, toate produsele și/sau serviciile incluse trebuie returnate împreună. Dacă un serviciu inclus în promoție și/sau pachet a fost utilizat (de exemplu un cod promoțional) sau dacă promoția și/sau pachetul include un articol nerambursabil, valoarea integrală de vânzare a acelui serviciu și/sau articol nerambursabil va fi dedusă din valoarea rambursată. Când un pachet este cumpărat și doar o parte din el este returnată, reducerea pentru pachet este pierdută și, din valoarea rambursată, va fi dedusă și reducerea acordată pentru achiziționarea pachetului.

Oferte de perioade de încercare. Dacă primiți ofertă de perioadă de încercare trebuie să anulați serviciul înainte de perioada de sfârșit a perioadei de încercare pentru a evita impunerea unor plăți, cu excepția cazurilor în care noi vă notificăm altfel. Dacă nu anulați serviciul la sfârșitul perioadei de încercare, ne autorizați să vă taxăm folosind metoda de plată aleasă pentru serviciul respectiv.

Date personale. Microsoft nu este responsabil de nicio dată personală rămasă în elementele returnate. Vă rugăm să vă asigurați că toate datele personale sunt înlăturate înainte de returnare.

PROCESUL DE RETURNARE

Retururile majorității articolelor comandate pe acest site web pot fi inițiate imediat online. Pentru a începe procesul de returnare, accesați Istoricul comenzilor și urmați pașii puși la dispoziție. Alternativ, puteți solicita un retur prin telefon. Puteți de asemenea folosi formularele de renunțare atașate, dar nu este obligatoriu. Dacă folosiți acest formular, vă rugăm să-l transmiteți la adresa de e-mail indicată în formular și veți primi imediat un e-mail de confirmare a primirii.

Online

  1. Pentru a începe procesul de returnare online, accesați Istoricul comenzilor.
  2. Faceți clic pe link-ul de retur pentru articolele care pot fi returnate online și urmați pașii afișați pe ecran.
  3. Odată încheiat returul, imprimați eticheta de retur (dacă este cazul).
  4. Lipiți-o pe pachet. Vă rugăm să acoperiți sau să îndepărtați de pe pachetul dvs. orice etichete de urmărire anterioare.
  5. Pentru retururi din Norvegia, Liechtenstein și Elveția, vă rugăm să așteptați o zi lucrătoare pentru sosirea facturii prin e-mail.
  6. Duceți pachetul și factura (dacă este cazul) la UPS. Găsiți o locație de expediere UPS în apropierea dvs.
  7. Expediați-l prin UPS.

Odată încheiat returul, vă vom trimite un e-mail de confirmare a returului.

Prin telefon

Vă rugăm să contactați serviciul Vânzări și asistență pentru a solicita un retur în perioada de renunțare de paisprezece (14) zile. După ce urmați instrucțiunile și încheiați procesul de returnare cu agentul serviciului de asistență pentru clienți, vă vom trimite un e-mail de confirmare a returului.

STADIUL UNEI RETURNĂRI

Vă rugăm să accesați Istoricul comenzilor sau să contactați serviciul Vânzări și asistență.

Garanția produsului

Multe dintre produsele disponibile în Microsoft Store vin cu garanția fabricantului. Vă rugăm să citiți garanția fabricantului pentru detalii specifice referitor la rezolvarea unor probleme care sunt acoperite de aceste garanții. Pentru anumite produse, veți avea opțiunea de a achiziționa un Plan extins de servicii contra unui cost adițional. Vă rugăm să consultați planul specific pentru detalii.

În plus, produsele noastre pot veni cu garanții care nu pot fi în contradicție cu legislația specifică, precum protecții legale referitoare la produse sau servicii defecte sau descrise incorect. Orice garanții comerciale vin în completarea acestor drepturi. Aflați mai multe Despre garanțiile comerciale și drepturile legale.

Dacă aveți o problemă cu produsul, vă rugăm să contactați serviciul Vânzări și asistență.